Care CMS este mai bun pentru site-ul meu?

In materie de Sisteme de Management al continutului exista foarte multe optiuni. Unei agentii de marketing, asa cum suntem noi, i-ar fi imposibil sa le cunoasca pe toate si sa realizeze aplicatii web la fel de bune cu oricare. Astfel de sisteme sunt fie proprietare ale unor companii, fie sunt dezvoltate de comunitati puternice, insa oricum, au ajuns aplicatii in toata regula. Pentru ca evolueaza foarte rapid si adauga permanent functionalitati noi, ai nevoie ca oamenii care lucreaza cu ele sa fie specializati. Specializarea atrage dupa sine ingustarea optiunilor.

De aceea, pentru ca nu le putem sti pe toate la fel de bine, dintre CMS-urile existente pe piata, noi preferam, in acest moment:

  • Drupal - pentru toate site-urile de companie sau care au functii puternice
  • Wordpress - pentru bloguri. Si atat. Curios de ce? Raspundem aici

Intr-o perioada, am realizat unele dintre site-urile noastre in Concrete5.
 

Veti spune poate - "Bine, dar eu am un site in Joomla, inseamna ca nu putem lucra impreuna?"

Ba da, putem. Preluam proiecte bazate pe Joomla sau pe alte platforme, care au fost sau nu populare odata. In unele cazuri preluarea este fara probleme, pentru ca avem deja experienta cu platforma respectiva si, in cel mai rau caz, este necesara o investitie de timp in actualizarea cunostintelor programatorului respectiv. In alte situatii, mai ales cand platforma este proprietara sau mai putin raspandita, familiarizarea programatorului cu platforma respectiva poate dura mai mult. Trebuie sa stii ca in astfel de situatii, tariful de realizare a oricaror imbunatatiri ulterioare, poate fi usor mai mare.

(!) In nici intr-un caz insa, nu-ti vom recomanda refacerea site-ului, doar pentru ca nu este dezvoltat pe o platforma preferata noua.

Refacerea unui site este un proiect adesea perturbator, care cere atentie la detalii si pasi bine masurati. Cere timp si de cele mai multe ori intarzie un proiect online din progresul sau. De aceea, recomandam refacerea numai cand este absolut necesar.

Cand apare o astfel de situatie, iti vom prezenta argumentele, vom analiza impreuna si vei decide in cunostinta de cauza. In rest, refacerea si migrarea pe o noua platforma se va face la un moment de cotitura in viata proiectului respectiv. Acestea apar periodic si sunt determinate (de obicei, dar nu numai) de dezvoltari tehnologice importante (ex, aparitia Accelerated Mobile Pages).